CE ÎI MOTIVEAZĂ PE OAMENI ÎN VIAŢĂ, CU ADEVĂRAT?
NUMELE PROPRIU
Oricine are dreptul
la un nume. Cu acest nume, te diferenţiezi de ceilalţi, îţi creezi o
personalitate aparte. Au existat nenumărate experimente pe oameni, care
au folosit tot felul de tehnici de depersonalizare. Printre aceste
tehnici, una dintre ele elimina, în mod voit, numele oamenilor. Persoanele erau strigate după număr. Propriul eu avea, astfel, de suferit, pentru faptul că omul nu mai avea nume, ci număr. Nevoile de identitate şi de diferenţiere au un rol important în
structura motivaţională a fiecărei persoane. Prin purtarea unui nume, dăm expresie nevoii de circumscriere
a propriei identităţi sociale şi personale.
MODELUL (UMAN)
Omul poate găsi de cuviinţă să înveţe câte ceva de la mediul în care trăieşte sau de la semenii săi. În acest sens, am identificat în literatura norvegiană versuri ce reliefează cele scrise anterior:
Învaţă de la flăcări că toate-s numai scrum,
Învaţă de la umbră să taci şi să veghezi
Învaţă de la stâncă cum neclintit să crezi.
Învaţă de la umbră să taci şi să veghezi
Învaţă de la stâncă cum neclintit să crezi.
Învaţă de la soare cum trebuie să apui
Învaţă de la piatră cât trebuie să spui
Învaţă de la vântul ce-adie pe poteci
Cum trebuie prin lume de liniştit să treci.
Învaţă de la piatră cât trebuie să spui
Învaţă de la vântul ce-adie pe poteci
Cum trebuie prin lume de liniştit să treci.
Învaţă de la toate că toate sunt surori
Cum treci frumos prin viaţă, cum poţi frumos să mori
Învaţă de la vierme că nimeni nu-i uitat
Învaţă de la nufăr să fii mereu curat.
Cum treci frumos prin viaţă, cum poţi frumos să mori
Învaţă de la vierme că nimeni nu-i uitat
Învaţă de la nufăr să fii mereu curat.
Învaţă de la vultur când umerii ţi-s grei,
Şi du-te la furnică să vezi povara ei
Învaţă de la greier când singur eşti să cânţi
Învaţă de la lună să nu te înspăimânţi.
Şi du-te la furnică să vezi povara ei
Învaţă de la greier când singur eşti să cânţi
Învaţă de la lună să nu te înspăimânţi.
Învaţă de la păsări să fii mai mult în zbor
Învaţă de la toate că totu-i trecător.
Învaţă de la toate că totu-i trecător.
Bibliografie:
1. http://www.intelepciune.info/127/invata-de-la-toate/)
2. http://remerra.blogspot.com/p/pag1.html
1. http://www.intelepciune.info/127/invata-de-la-toate/)
2. http://remerra.blogspot.com/p/pag1.html
Referitor la oamenii de lângă noi, fie că se numesc celebrităţi sau sunt doar oameni simpli (anonimi), există nenumărate exemple pozitive. Michael
Jordan, unul dintre cei mai buni baschetbalişti ai lumii, spunea: "Am eşuat de nenumărate ori în viaţă. De aceea am reuşit."
CUVÂNTUL
,,La început a fost Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul." Sfântul Ioan Maximovici
Cuvintele pot mângâia, cuvintele pot răni, cuvintele pot îmbărbăta ... Cuvintele au puterea lor, au farmecul lor.
Despre importanţa cuvintelor puteţi citi accesând şi linkul următor: http://www.ideileluiadi.ro/wp/?p=280
Ce concluzie am putea formula? În noi se găsesc resursele de a ne simţi mai bine sau de a- i face pe alţii fericiţi.
UN FILM
Am văzut, de curând, filmul ,,Office Space" (http://viooz.co/movies/3584-office-space-1999.html). Este o comedie drăguță, care abordează mai multe teme:
-ce se poate face cu un milion?
-ce îi motivează pe oameni?
-care ar trebui să fie atitudinea unui partener nou, privitor la cei vechi?
O CARTE
Îmi amintesc că după ce terminam de citit unele cărţi, creşteau în mine entuziasmul, dorinţa de a pune în practică anumite exerciţii sau tehnici recomandate de autori, precum şi încrederea în mine. Mintea îmi emana alte convingeri, parcă eram o altă persoană. Sunt nenumărate cărţi în care ne putem găsi aliaţi de nădejde. Doar să dorească omul a le citi.
DORINŢA DE A TRĂI Există oameni care nu se sperie de faptul că le lipseşte ceva din propriul corp şi cu toate acestea se înverşunează să fie independenţi şi să dea lecţii de viaţă oamenilor normali, dar care se plâng toată ziua că le lipseşte câte ceva. Sursă: http://www.kudika.ro/articol/celebritati~stiri-despre-vedete/26147/cea-mai-emotionanta-poveste-de-viata-durere-motivare-si-dorinta.html?utm_source=newsletter- noons-20130228&utm_medium=email&utm_content=noons-20130228& utm_campaign=Newsletter-Noons


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu