PARABOLA BRĂDUŢULUI

Citind una dintre povestirile lui Victor Eftimiu (,,Vreau să trăiesc printre stele"), am constatat că şi înainte se făcea dezvoltare personală, doar că nu purta această denumire. 

Era, odată, un brăduţ. Acesta se săturase să stea la umbra brazilor bătrâni. Îşi dorea tare mult să călătorească şi să poarte pe ramuri puzderie de steluţe. 

În sfârşit, se hotărî şi porni să urce muntele. Tot urcând, rămase, la un moment dat, fără nici un tovarăş.  

Un moşneag ce zbura în slava cerului, îl întrebă de ce oftează. Brăduţul i- a zis că se simţea tare singur. Bătrânul i- a sugerat să se joace cu copiii. Brăduţului i- a surâs ideea, însă aceştia erau prea departe de el. 

Moş Crăciun luă brăduţul şi îl duse unor oameni cu copii. Aceştia l- au împodobit cu steluţe şi jucării.

Şi aşa i s- a îndeplinit visul. Brăduţul era tare fericit!

Care este învăţătura acestei povestiri? Uneori ne dorim ceva ireal, peste puterile noastre, şi căutăm soluţia departe, mult prea departe, în loc să avem ochi pentru ceea ce este aproape de noi, mult mai pământesc şi mai accesibil nouă.